MÂNTUIRE

 

România comunistă a zdrobit intelectualitatea critică, ţărănimea, minorităţile naţionale şi elitele profesionale printr-un lung şir de crime, detenţie, deportări şi vânzari. Sacrificiul personal a fost îmbrăţişat de multe persoane din toate aceste categorii, dând naştere libertăţii pe care o simţim astăzi şi pe care trebuie să o înţelegem prin jertfa lor.

 

România de după 1989 a recunoscut târziu şi doar parţial ororile închisorilor comuniste, fără o lege a lustraţiei, permiţând perpetuarea nomenclaturiştilor comunişti în administraţia statului.

SUFERINŢĂ     REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

ARSENIE (ANGHEL) PAPACIOC

 

 

Arsenie Papacioc, pe numele de călugărie, a îmbrăţişat ideologia legionară la vârsta de 18 ani. Adeziune la mişcarea de extrema dreaptă i-a adus condamnări în toate cele trei regimuri dictatoriale: carlist, antonescian şi comunist. În timpul detenţiei i-a cunoscut pe Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu şi Ioan Ianolide, care au exercitat o importantă influenţă asupra sa. Un alt moment important a fost intrarea în grupul mistic de la Mănăstirea Antim, Rugul Aprins.

 

Experienţa a fost definitorie pentru destinul său, pe de-o parte fiindcă i-a adus o nouă condamnare, pe de alta fiindcă i-a deschis un nou orizont spiritual pe care avea să-l exploreze atât în perioada detenţiei, cât şi după eliberare. Ţinuta morală deosebită precum şi remarcabila activitate pastorală l-au transformat într-unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici ai Ortodoxiei.

SUFERINŢĂ     REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

GHEORGHE CALCIU-DUMITREASA

 

 

Condamnat în 1948 pe când era student la Facultatea de Medicină, a ajuns în penitenciarul Piteşti, unde a trecut prin re-educarea violentă. Anchetat mai târziu pentru a susţine că deţinuţii sunt singurii vinovaţi pentru ororile din Piteşti, a susţinut cu încăpăţânare că responsabilitatea pentru brutalităţi îi revine Securităţii, fapt care a determinat schimbarea mersului procesului.

 

După căderea avută în Piteşti şi Gherla, atitudinea avută în procesul din 1957 a marcat revenirea sa la un echilibru psihologic şi spiritual. Închis împreună cu Constantin Oprişan, Iosif V. Iosif şi Marcel Petrişor, s-a dedicat îngrijirii celui dintâi, bolnav de TBC în fază terminală. Dorinţa de a-i prelungi viaţa lui Oprişan l-a determinat să recurgă la un gest extrem: şi-a secţionat venele cu dinţii spre a-i da să bea limfa decantată din sângele său. După eliberare s-a preoţit şi a atacat public ateismul comunist şi dărâmarea bisericilor, fapt care i-a atras o nouă condamnare în 1979.

SUFERINŢĂ     REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

ARSENIE (ZIAN VĂLEAN) BOCA

 

 

Supranumit Sfântul neîncoronat al Ardealului, a fost stareţul mănăstirilor Sâmbăta de Sus şi Prislop, reuşind, datorită personalităţii sale remarcabile, să concentreze în jurul acestor obşti un număr important de credincioşi. A fost arestat şi anchetat de Securitate sub pretextul fals al apartenenţei la Mişcarea Legionară. În perioada anchetelor a trecut prin închisorile Jilava, Oradea, Timişoara şi Canal.

 

Unul dintre cele mai cunoscute şi mai controversate episoade privind viaţa părintelui Arsenie în arest este cel legat de înmormântarea mamei sale. Deşi se afla în detenţie la momentul respectiv, mai multe persoane susţin că a fost văzut conducându-şi mama pe ultimul drum. După eliberare i s-a interzis să mai slujească în vreo biserică, trăindu-şi astfel vocaţia monahală în lume, lucrând ca pictor bisericesc. După trecerea la cele veşnice, mormântul său de la manastirea Prislop s-a transformat într-un loc de pelerinaj pentru credincioşii ortodocşi.

JUSTIN ȘTEFAN PAVEN

 

 

Arestat pe când era student la Facultatea de Chimie pentru că făcea parte dintr-o organizaţie regalistă, a fost schingiuit în cadrul „fenomenului Piteşti”, dar a avut şi şansa de a ajunge la Târgu Ocna. A trăit în grupul din jurul lui Valeriu Gafencu, care propovăduia renunţarea la oricare alte preocupări în afară de cele spirituale. După eliberarea din prima închisoare a decis să urmeze Facultatea de Teologie pentru a devenit preot catolic, dar a fost rearestat în 1958.

 

Acuzat de reluarea legăturilor cu foştii colegi din Târgu Ocna, a primit o nouă condamnare, pe care a executat-o până la amnistia generală din 1964. Mai târziu a devenit episcop greco-catolic.

DUMITRU STĂNILOAE

 

 

Autor al primei traduceri în limba română a Filocaliei şi al unor importante lucrări de teologie, membru al Academiei Române, părintele Dumitru Stăniloae este o personalitate recunoscută pe plan internaţional datorită meritelor sale academice.

 

A intrat în conflict cu autorităţile comuniste pentru publicarea unor articole în revista coordonată de Nichifor Crainic, Gândirea, şi pentru participarea la întâlnirile grupului Rugul Aprins. În cei patru ani de închisoare a cunoscut regimul izolator de la Zarcă, cel mai aspru şi mai temut loc de recluziune din temniţa Aiudului, precum şi întreaga paletă de privaţiuni ale regimului de detenţie. „Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit şi a biruit întotdeauna prin credinţa în Dumnezeu şi prin speranţa în triumful final al binelui. Aşa se va întâmpla şi acum. Să răbdăm cu tărie şi smerenie suferinţa ce ni s-a dat”.

CONSTANTIN VOICESCU

 

 

A cunoscut privațiunile vieții încă din copilărie, perioadă pe care a petrecut-o în diferite orfelinate din țară. În 1949 a fost condamnat la 4 ani de închisoare, timp în care a trecut prin Jilava, Pitești, Târgu Ocna.

 

Transferat la sanatoriul-penitenciar Târgu Ocna pentru tratarea TBC-ului, a avut ocazia să trăiască şi să contribuie la atmosfera de regenerare sufletească a celor care cedaseră în Piteşti, cu ajutorul grupului format în jurul lui Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide. A fost rearestat în 1958 şi condamnat la muncă silnică pe viață pentru că după eliberarea din închisoare a păstrat legăturile de prietenie cu foştii colegi.

 

Mai târziu a fost hirotonit preot și a urmat această vocație până la sfârșitul vieții sale, în 1997.

SUFERINŢĂ     REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

SUFERINŢĂ     REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

SUFERINŢĂ     REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

SUFERINŢĂ     REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

SOFIAN (SERGHIE) BOGHIU

 

 

Supranumit Apostolul Bucureştilor, părintele Sofian a fost o prezenţă remarcabilă în grupul de rugăciune de la Mănăstire Antim, Rugul Aprins. Pentru participarea la aceste reuniuni a fost condamnat, în 1958, la 16 ani de închisoare. A executat pedeapsa la Jilava, Aiud şi Balta Brăilei. Este unul dintre cei care, odată puşi în libertate, şi-au manifestat regretul de a fi pierdut starea de interiorizare şi dăruire în rugăciune, obţinute în perioada detenţiei.

 

După amnistia generală şi-a continuat cele două slujiri, cea de preot şi pictor bisericesc, înzestrând numeroase biserici din ţară şi străinătate. Personalitate complexă, părintele Sofian Boghiu este o expresie a sintezei vieţii monahale: iubirea aproapelui şi totodată detaşarea de lume.

NICOLAE (NICU AURELIAN) STEINHARDT

 

 

Scriitor, publicist, doctor în Drept, Nicu Steinhardt a fost un nume important al intelectualității interbelice românești şi a desfășurat o intensă activitate culturală până în 1940. A fost arestat în 1958 şi inclus în lotul Noica-Pillat. Deoarece a refuzat să colaboreze cu Securitatea şi să-şi trădeze prietenii, a fost condamnat la 13 ani.

 

În perioada detenției la Jilava a decis să îmbrățișeze credința ortodoxă și a fost botezat de către preotul Mina Dobzeu cu numele Nicolae. După eliberare s-a călugărit, iar în anul 1970 a redactat prima variantă a operei sale principale, Jurnalul fericirii. Inspirat din perioada de detenție politică, manuscrisul a stârnit reacția autorităților, care au încercat în câteva râduri confiscarea și ulterior cenzurarea cărţii. Publicat în anul 1991, a ajuns în curt timp una dintre cele mai reprezentative și mai profunde scrieri privind detenția politică, trăirea religioasă și rezistența prin cultură și spiritualitate.

SUFERINŢĂ     REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

SUFERINŢĂ     REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

Copyright - 2015

Centrul de Studii in Istorie Contemporana