SUFERINŢĂ

 

Regimul comunist s-a instalat cu forţa în România după cel de-al Doilea Război Mondial şi a încercat să schimbe violent societatea. Proprietatea privată a fost desfiinţată, alegerile au fost falsificate, statul a pus monopol pe presă, iar Partidul Comunist a devenit singura voce în societate.

 

De la oamenii politici ai opoziţiei şi intelectuali până la ţăranii proprietari de pământ, toată lumea a avut de suferit. Cei care se împotriveau schimbărilor, ajungeau în închisoare.

SUFERINŢĂ      REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

AUREL VIŞOVAN

 

 

La data arestării era student la Facultatea de Drept din Cluj, avea 22 de ani şi conducea un grup de elevi anticomunişti din Maramureş. A primit 10 ani de închisoare, la care s-au adăugat mai târziu încă 25, dar a stat în spatele gratiilor 16 ani.

 

A trecut prin mai multe locuri de detenţie, inclusiv prin tortúrile din „fenomenul Piteşti”, unde a cunoscut din plin foametea, schingiurile de marile sărbători religioase şi a avut mai multe tentative de suicid. Experienţa aceasta l-a făcut să scrie mai târziu: „I-am mulţumit lui Dumnezeu că n-a făcut omul veşnic. Acest gând a fost sprijinul meu atunci… şi de atunci de-a lungul anilor mei trişti.” A murit în 2002.

SUFERINŢĂ      REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

ATTILA ANTON DROHOBECZKY

 

 

Şi el victimă a „fenomenului Piteşti”, a fost unul dintre deţinuţii cei mai chinuiţi în închisoarea de la Gherla, în vara lui 1951. Împreună cu colegul său de origine maghiară Hájek Zoltán, a fost ţinut în poziţie fixă, legat la ochi şi la gură, bătut la tălpi şi la fund, lovit cu pumnul în piept, plesnit cu o coadă de bici peste mâini, ţinut într-un picior nopţi la rând. Călăul său i-a pus bucăţi de lemn între degetele de la mâini şi picioare strângându-i-le ca într-o menghină.

 

A fost obligat să-şi mânânce fecalele şi să bea urina şi voma colegului său. Agresorii i-au smuls păr din cap, l-au supus la tortura prin picătura chinezească şi i-au rupt dinţi prin lovituri de picior de pat. Cu toate acestea, a ieşit din închisoare şi a murit după 1989.

CONSTANTIN OPRIŞAN

 

 

Student la Litere şi Filozofie din Cluj, Oprişan a fost liderul grupării de tineret a Mişcării Legionare. A trecut prin fenomenul Piteşti, fiind unul dintre cei mai torturaţi studenţi din închisoare.

 

Printre multe altele, a fost întins pe un prici şi lovit cu curele sistematic, de la cap la picioare şi înapoi, agresorii schimbându-se între ei când oboseau. Pentru că leşina des, aruncau cu apă peste el ca să îl trezească şi îi strigau: „Noi, tinerii reeducaţi, cei care înainte am fost sub comanda ta, te vom distruge. Tu eşti vinovat de soarta noastră.” Deşi a scăpat cu viaţă din aceste încercări, a fost acuzat de comunişti că el este unul dintre vinovaţii pentru fenomenul Piteşti, a fost din nou condamnat, şi trimis la Jilava, într-o secţie fără iluminat şi aerisire, unde a murit în 1958.

AURORA SOLTANIUC

 

 

Povestea suferinţei a început pentru Aurora Soltaniuc odată cu arestarea şi condamnarea fratelui său la 6 ani de închisoare. La eliberarea lui, Aurora lucra ca geolog la Întreprinderea de Prospecţiuni şi Laboratoare din București.

 

După eliberarea acestuia, în vreme ce îi îngrijea sănătatea (Ion Soltaniuc a murit în cele din urmă, din cauza tuberculozei agravate în temniţă), i-a cunoscut o serie de prieteni din închisoare. Pentru acest lucru, a fost arestată în 1958, atunci când comuniştii au pornit un nou val important de represiune şi condamnată la 5 ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat în închisorile Jilava, Arad și Oradea. A fost eliberată la 16 ianuarie 1963, printr-un decret de graţiere.

CONSTANTIN NOICA

 

Destinul unui filosof (al unui preot pe dos, cum îi plăcea să i se spună) se intersectează deseori cu cel al istoriei. După venirea comuniștilor la putere și naționalizarea averii sale, a crezut că își poate dedica timpul filosofiei. În domiciliul obligatoriu de la Câmpulung Muscel a pus bazele principalelor coordonate ale filosofiei sale. Cu șanse reale de a fi un laureat Nobel, în decembrie 1958 a fost arestat alături de mulți dintre prietenii săi precum Dinu Pillat, Al. Paleologu sau N. Steinhardt. Lectura unor cărți și discuțiile despre filozofie i-au adus o condamnare la 25 de ani.

 

După eliberarea din 1964 a lucrat ca cercetător al Centrului de Logică al Academiei, străduindu-se să predea ștafeta idealismului unor tineri filosofi. Începând cu 1975 s-a retras la Păltiniș, unde a condus seminarii de filosofie, influențând personalități contemporane precum Andrei Pleșu sau Gabriel Liiceanu. Supravegherea minuțioasă la care a fost supus de Securitate nu a putut bloca notorietatea personalității sale, Păltinișul fiind vizitat intens în anii 80.

ALEXANDRU PALEOLOGU

 

 

Provenind dintr-o familie boierească, cu origini bizantine, diplomația și cultura păreau a fi destinul său firesc. În anii 50 a dus o viață clandestină la Câmpulung Muscel, sub o identitate falsă (Ion Crăifăleanu), perioadă în care a fost discipolul lui Constantin Noica. Arestat în 1959, a fost condamnat la 14 ani în procesul Noica-Pillat, alături de alți 23 de intelectuali.

 

Anii de închisoare i-a văzut ca o experiență fundamentală a vieții sale, revelatorie și educativă. Ca cercetător al Academiei sau redactor la Cartea Românească, a constituit un reper de educație, rafinament și cultură în epocă. Încă din 1987 a recunoscut colaborarea cu Securitatea, iar după 2000 și-a asumat public statutul de fost informator. A decedat la București în 2005.

IOSIF ANDREICA

 

 

Unul dintre cei mai tineri deținuți politici din perioada comunistă, Iosif Andreica era originar din Călinești, Maramureș. A ajuns în închisoare ca licean, pentru că a făcut parte din grupul condus de Aurel Vișovan, unde a fost recrutat în primăvara lui 1948.

 

Deși inițial organizația avea și o orientare ideologică, ea se reorientease spre studierea literaturii pe vremea când Andreica a aderat la ea, astfel că tânărului nu i se putea reproșa nimic din activitate. Cu toate acestea, a fost arestat împreună cu ceilalți membri și condamnat la 2 ani de închisoare. Fiind elev, a fost trimis pentru ispășirea pedepsei în penitenciarul Târgșor, unde a făcut cunoștință și cu reeducarea lipsită de violență, adusă de câțiva colegi din închisoarea Suceava. Se pare că a fost eliberat abia în 1951.

MIHAI BURACU

 

 

Unul din cei 11 fii ai unui cunoscut preot militar, Mihai Buracu a urmat liceul la Făgăraș și Caransebeș. A fost arestat la 18 ani, cu câteva zile înainte să își dea examenul de bacalaureat. Condamnat la 3 ani de închisoare, a executat 5, pentru că autoritățile i-au prelungit pedeapsa, considerându-l încă periculos.

 

Printre cele 8 închisori și lagăre de muncă prin care s-a perindat s-a numărat și Piteștiul, în perioada sa cea mai cumplită. A cunoscut ororile blasfemiilor de Paşti și, alături de alţi colegi de suferinţă, a fost obligat să folosească un falus din săpun în loc de cruce și fecale în loc de Împărtășanie. Chinurile l-au făcut să îi albească părul într-o singură noapte. S-a eliberat în 1953 și s-a căsătorit cu logodnica sa Magda, alături de care a trăit o frumoasă poveste de dragoste până la moartea lui în 2011.

NAGY GÉZA

 

 

Născut în Murgești, Mureș, în 1929, a făcut parte dintr-o organizație anticomunistă alcătuită din etnici maghiari, din care mai făceau parte Drohobeczky Attila Anton, Dezméri Zsombor şi Hájek Zoltan, și ei viitoare victime ale fenomenului Pitești. Era student în anul I.

 

A fost condamnat la 3 ani de închisoare, dar această pedeapsă relativ mică în epocă nu l-a împiedicat să fie torturat la Pitești în ultima serie de victime din celebra cameră 4-spital. Mărturisea că tensiunea și permanenta incertitudine asupra viitorului erau foarte greu de suportat, astfel că, din cauzat torturilor, și-a schimbat mentalitatea vreme de câteva luni de zile. După eliberarea din penitenciar a urmat cursurile Facultății de Teologie din Cluj și a devenit preot reformat. A murit în 2014.

SUFERINŢĂ      REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

SUFERINŢĂ      REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

SUFERINŢĂ      REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

SUFERINŢĂ      REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

SUFERINŢĂ      REZISTENŢĂ     MÂNTUIRE

Copyright - 2015

Centrul de Studii in Istorie Contemporana